30/06/2026
📍📍📍Anunț pentru cei care doresc să dea testul necesar pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce!
Instituția Prefectului – Județul Suceava informează cetățenii că, începând cu data de 1 iulie 2026, testul pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație, necesar în vederea reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, se va desfășura la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava.
Examinarea va avea loc la sediul SPCRPCIV Suceava, situat în incinta Complexului Iulius Mall Suceava, după următorul program:
• marți, în intervalul orar 09:30 – 10:30;
• joi, în intervalul orar 13:30 – 14:30.
Persoanele care se prezintă pentru susținerea testului au obligația de a avea asupra lor actul de identitate, în original, necesar pentru verificarea identității.
Instituția Prefectului – Județul Suceava recomandă persoanelor interesate să se prezinte la sediul serviciului cu suficient timp înainte de începerea testării, pentru desfășurarea în condiții optime a activității de examinare.